Cu multi, foarte multi ani in urma, intr-o poienita dintr-o frumoasa padure plina de animalute a aparut o pasare. Aceasta pasare era deosebit de frumoasa, cu penele in toate culorile curcubeului si cu triluri angelice, cum nu se auzisera mai frumoase. Glasul ei era atat de cristalin, incat pana si vantul se oprea, pentru a strange minunatele triluri, ca sa le poarte mai apoi printre frunze si flori prin toata padurea, cat mai departe in lume.
Nimeni nu stia de unde a venit aceasta pasare si cat avea sa ramana in acea poienita, insa toate animalutele din padure o iubeau pentru ca le incanta in fiecare zi cu cantecele ei fermecatoare. Frumoasa faptura si-a facut cuib in mijlocul poienitei, in scorbura celui mai vechi copac. Acolo isi ducea ea traiul, cantand in fiecare zi, de dimineata pana seara, strangand in jurul copacului o multime de animale venite de departe sa o asculte. Animalele erau deosebit de incantate de trilurile pasarii.
Asa decurgea fiecare zi in padurice de cand se instalase pasarea maiastra. Iarna tocmai trecuse si zilele cu soare erau tot mai dese, prilej de bucurie pentru intreaga padure si de cantec pentru misterioasa pasare. Insa, intr-o zi, nimeni nu stie cum si cand exact, animalele padurii au gasit pasarea frumos colorata cazuta langa batranul copac, ranita, scotand gemete de durere ... gata sa moara! Speriate ca s-ar putea intampla ce era mai rau, toate animalutele au dat fuga la templul Zeitei Lunii, Eostre, rugandu-se fiecare ca aceasta sa faca o minune si sa salveze maiastra pasare.
Eostre le-a auzit ruga si a coborat sa vada ce poate face si tare s-a mai intristat zeita! Daca ar fi avut puteri tamaduitoare, ar fi vindecat-o pe loc. A ingrijit aceasta pasare cum s-a priceput ea mai bine. In fiecare zi ii spala ranile si ii dadea sa manance din mancarea zeilor. Si, minune, dupa un timp, pasarea a inceput sa prinda puteri. Zeita s-a bucurat nespus.
Dupa alte cateva zile pasarea era complet refacuta. Atunci zeita a luat-o si a aruncat-o spre cer. Dar pasarea a cazut la picioarele zeitei, pentru ca nu mai putea sa zboare. Fusese salvata, dar o asteptau alte primejdii: animalele infometate ale padurii.
Zeita a inteles acest lucru si a transformat pasarea in iepuroaica. Nu mai putea zbura, in schimb se putea salva alergand foarte repede. Iepuroaica si-a pastrat insa obiceiul de a face oua.
Si astfel, de atunci, in semn de multumire, in fiecare primavara, cand are loc echinoctiul, Iepurasul ii duce Zeitei Lunii un dar constand in ouale sale pe care le picteaza in culorile curcubeului. Si pentru ca iepurasul este o fiinta iubitoare, s-a gandit sa imparta frumoasele sale oua si alte daruri celor necajiti si copiilor care au fost cuminti si care fac fapte bune.
